
Ravas gasit in ciocolata Baci-Perugina
Lumina ta nu ma paraseste niciodata si arde in sufletul meu.
Va doresc ca cineva sa aiba astfel de sentimente fata de voi si invers.
In spaniola vorbele imi par atat de dulci, nici nu imi mai tb ciocolata

Ravas gasit in ciocolata Baci-Perugina
Lumina ta nu ma paraseste niciodata si arde in sufletul meu.
Va doresc ca cineva sa aiba astfel de sentimente fata de voi si invers.
In spaniola vorbele imi par atat de dulci, nici nu imi mai tb ciocolata
Exista pe piata un tip de ciocolata numit Baci Perugina, produs in Italia, de compania Nestle.
Fiecare ciocolata are inauntrul ambalajului un ravas cu vorbe de. dragoste scris in mai multe limbi straine.
As vrea sa impartasesc cateva din mesajele gasite pentru a insenina ziua.

Oamenii veseli/fericiti au nevoie de oameni simpatici/placuti, nu de oameni folositori.
O vorba veche cu un inteles simplu si la obiect si fara legatura directa cu dragostea.
De multe ori am intentionat sa imi astern momentele de zi cu zi, insa timpul mi-a fost impotriva. Caut imi curat programul astfel incat sa ma „curat” de ganduri si in scris.
Nu stiu daca urmariti stirile, personal caut sa le cercetez cat mai rar insa sunt activa pe facebook, parintii mei au tv-ul deschis, vrand nevrand daca e ceva important aflu.
Desi extrem de trist, extrem, extrem, am aflat ca doua femei au murit, doi oameni minunati care au indraznit sa viseze ca pot fi fericiti in afara relatiei toxice de care incercau sa scape.
Ambii oameni au apelat la justitie, politie ptr ajutor insa totul a fost in zadar.
Ambele au fost casatorite sau intr-o relatie cu oameni ce reprezentau legea intr-un fel sau altul si care erau extrem de violenti, cu istoric.
Ambele au avut copii si ar fi avut o viata frumoasa inainte daca ar fi fost ajutate si aparate.
Nu caut sa analizez violenta, e prezenta in viata noastra de zi cu zi, insa cred ca putem fi mai buni, ne putem autoeduca, putem alege altfel persoanele de langa noi, putem alege sa plecam de langa ele la cel mai mic semn de violenta si daca nu putem, musai sa cerem ajutor, in cel mai rau caz chiar sa ne refugiem undeva, cumva.
In Galati avem putine optiuni in caz de urgenta, o sa caut sa ma interesez, sa fac o lista, sa o pun aici, sa nu fie nevoie sa o caut, doar sa stiu ca e aici. Insa stiu ca indiferent de situatia de violenta familiala, lucruri nu sunt simple, niciodata nu sunt.
Este extrem de greu sa te rupi, sa ai puterea pentru tine sau pentru copilul tau sa faci un pas spre mai bine, pentru ca suntem invatati sa acceptam raul, sa speram la mai bine, la indreptare, suntem invatati sa iertam, sa intoarcem si celalalt obraz iar si iar.
Suntem saraci, foarte saraci.
La tv se vorbeste mult si prost despre politica, despre persoane publice, si alte lucruri care genereaza audienta de momente, despre lucruri care nu au o insemnatate anume, pentru ca vorbele toate sunt in vant.
Intr-o zi mi-ar place sa stiu ca a noastra guvernare face totul pentru ca sistemul de invatamant sa fie imbunatatit, totul ca sistemul de sanatate sa nu mai fie o bataie de joc, totul pentru cei mai mici dintre noi.
Multe state au fost sub regimuri politice dure, grele dar au crescut, au investit in sanatate, invatamant, administratie publica si mai apoi in politica, justitie, etc.
La noi parca incontinuu e o bataie de joc si rezultatele se vad zi de zi . Mii de oameni mor cu zile, ori omorati cu sange rece ori accidente ptr neatentie
Mi-ar place sa ma implic la nivel local intr-o campanie de trezire, de constientizare, campanie impotriva violentei si sa putem oferi solutii, sa avem resurse sa ajutam persoanale in astfel de situatii.
Azi e ziua mea, poate si a ta si a colegului sau a vecinului, insa despre tine si ei nu sunt in masura sa scriu, asadar, scriu despre mine.
Azi, acum 37 de ani ma nasteam, dis de dimineata.
Azi vreau sa multumesc parintilor ca exist, ca m-au ajutat sa devin ceea ce sunt azi. Cu bune, cu rele, cu bucurii, cu suparari, am ajuns la aceasta varsta.
Tot azi vreau sa multumesc fiului meu ca m-a ales sa ii fiu mama si ca ma invata cum sa il cresc, il ajut putin sa rada/zambeasca, insa deja ma depaseste, zambeste mai des decat mine.
Multumesc vietii sau destinului sau Celui de Sus pentru urcusuri, coborasuri, dezamagiri, bucurii, esecuri, realizari.
Multumesc oamenilor ce mi-au iesit in cale si imi sunt aproape ori au plecat de pe drumul meu, fiecare din ei m-a ajutat in felul lor, fie mi-au adus bucurie sau suparare.
Multumesc ca ma pot bucura de zile frumoase, cu soare, cu ploaie,cu inghetata sau limonada.
Una peste alta e o zi frumoasa, nu foarte calduroasa, copilul e sanatos, familia aproape(sora, cumnat, nepoata, parinti), prieteni putini dar buni imi sunt si ei aproape si tind sa cred ca si zilele ce vor veni poarta cu ele bucurii multe pe care le primesc cu drag.
O zi superba va doresc in fiecare zi!
Intrebarea de mai sus mi-o adresez des, desi de ani buni imi spun ca minciuna nu ajuta pe nimeni si mai ales nu pe mine, cea care o initiez. Asa ca am ales varianta adevarului de cele mai multe ori. Varianta aceasta este incomoda, creeaza probleme, invidii, comentarii si uneori ajuta, dar nu atunci cand este oferita. Nu e deloc simplu sa spui adevarul, mai ales cand nu cunosti persoanele sau legaturile intre persoane sau nu poti sa dai dovada de diplomatie sau de bun simt sau prin felul tau de a fi, arati pe chip ceea ce gandesti. In acest mod oamenii de langa tine dispar incet, incet si cu putin noroc raman doar acei care iti ofera si le oferi realitatea gandurilor lor.
Mi-a placut sa cred ca am adunat si ca au ramas alaturi de mine oameni de calitate, frumosi si sinceri, in marea lor majoritate, insa realitatea te izbeste mereu cand nu esti pregatit, cand lasi garda jos.
Satula de adunat in sacul amintirilor oameni ce nu merita mentionati, acum ceva timp am spus stop, gata, nu mai caut pe nimeni(ca partener) dupa sufletul meu, daca e sa apara bine, daca nu, aleg sa fiu singura, pot alege ceva fara complicatii sentimentale, fiind sigura ca si persoana isi doreste acelasi lucru sau nu mai aleg nimic pana nu gasesc un om care imi ofere ce am eu nevoie.
Zis si facut. Am pus stop, mi-am vazut de munca, de viata de zi cu zi, fara sa imi fac planuri si hop a aparut o sclipire. In lumina sclipirii, am zarit un om drept, cu trecut tumultos(povestirile proprii) dar hotarat si drept(e dinadins repetitia). Parea brutal de sincer, aspru cu sine, totusi cu bun simt si simt al dreptatii fata de oamenii mai necajiti, mereu ajuta pe unul sau altul.
Omul asta mi-a oferit verbal tot ce aveam eu in gand si ce imi doream la acel moment, desi nu i-am spus .
Am ramas impreuna si am hotarat de comun acord sa cladim ceva, ceva al nostru, vorbeam de viitor, de cum sa ne imbunatatim pe sine, sa citim, sa invatam, sa devenim mai buni din punct de vedere profesional, ca sa vina si momentul in care sa ne bucuram de munca noastra prin ceva concret, bunuri personale, gen casa.
Existau si fisuri in relatie, dar lucram la reparatii, mai lipeam, ne mai ridicam, mai un compromis, mai lasam ba eu, ba el. Au fost si momente cand mi-am pus intrebarea ce caut eu in aceasta relatie, e timpul sa ies, ca poate nu e locul meu aici, dar am mai asteptat, ca poate gresesc, ca poate instinctul e gresit. Apoi am ajuns la punctul la care nu am putut sa mai renunt, ceva se intamplase si trebuia sa reanalizam situatia, impreuna.
Din nou aparent el participa activ la relatie, parea ca isi doreste ca impreuna sa ajungem undeva, sa cladim.
Pana cand, a inceput sa fabuleze mult, dar mult, imi era mie rusine sa mai aduc argumente, era clar ca minte dar nu intelegeam de ce . Am pus totul pe seama stresului la munca, insa mai apoi am realizat ca el minte de mult mai multa vreme, cumva si-a cladit planului, minciuna cu minciuna, ca sa se sedimenteze informatia si intr-un final a plecat de langa mine tot prin minciuna.
Si in ziua de azi, traieste intr-o lume doar a lui, eu nu mai exist in ea, sincer nici nu imi mai doresc. Era deajuns doar sa spuna adevarul, sa spuna stop, am gasit alt loc de joaca, nu imi mai place aici, insa nu, a trebuit un plan pentru a iesi din relatie, minciuni pe care si el a ajuns sa le creada.
Ciudat este ca inauntrul meu stiam ca nu e in regula, chiar i-am spus in repetate randuri, daca nu ne mai sincronizam, te rog spune-mi, e mai simplu pentru ambele parti. Da doare, dar durerea trece si accepti adevarul mult mai repede.
De ce scriu cele de mai sus, plus multe alte ganduri care nu imi vin acum in minte sa le astern?
Ptr ca el, m-a contactat dupa aproape un an, sub un alt nume, un alias. Si m-a scarbit ingrozitor. Viata lui e o minciuna.
Nu stiu ce doare mai mult, faptul ca am fost mintita sau faptul ca nu mi-am dat seama in timp util si nu l-am confruntat.
Scriu asta ca sa ramana aici, ca sa mai eliberez din furie si alte sentimente, nu astept, nu caut, nu sper.
Sau altfel spus, dependenta de inghetata in al nostru dulce grai romanesc.
Nu stiu cum se face, insa indiferent de momentul zilei sau indiferent de anotimp, daca imi dai inghetata, ma bucur instantaneu.
Bineinteles ca am si preferinte, insa nu e frumos sa refuzi, asadar accept cu bucurie orice fel de inghetata. In limitele europene, mai departe de 3 ore in zbor cu avionul, nu am ajuns inca
. Cand vine vorba de inghetata sunt o optimista, am destul timp sa testez.
Ati ajuns in Italia? Ati gustat inghetata de acolo, chiar si aceea ce se vinde langa un supermarket. Nu exagerez cu nimic cand spun ca e super buna. Stiu sigur ca ingredientele lor nu sunt fix tocmai naturale, insa gustul……hmmm gustul e genial.
Acesta este un tort de inghetata, nu retin ce arome continea, retin doar ca avea si bezea si ca a fost genial de bun.
De trei zile incoace papilele gustative au luat-o razna, am gustat Nirvana cu praline si caramel. Aveam impresia ca cei care lauda inghetata Nirvana habar nu au ce face, m-am inselat, e minunata, de trei zile o tot cumpar.
In timp ce in frigider sta inghetata facuta de mine din ingrediente cat se poate de naturale dar totusi daca plec din casa, e musai sa testez si alte soiuri.
Mi-am luat si aparat de inghetata sau masina de inghetata, am gasit-o la un super pret, tot ce trebuia era sa pun bolul masinii in congelator, eu amestecam ingredientele apoi le puneam in bol, masina amesteca si ea si pac se nastea inghetata, putand fi savurata imediat sau se putea pune la congelator pentru mai tarziu. Doar ca, se pare ca un congelator mai de moda veche, nu a vrut deloc sa se imprieteneasca cu bolul de inghetata, a trebuit sa returnez aparatul, am fost extrem de dezamagita toata ziua .
Acum sunt in cautari, chiar sunt, insa in limite de buget, nu pot sa dau 1000 de lei pe un aparat de inghetata, eu as vrea insa existe cheltuieli mult mai importante decat satisfacerea gustului personal .
Daca aveti vreo sugestie, o accept o bucurie. Este vara deja, am nevoie de inghetata acum, ieri, mereu.
Am si un top:
Ma opresc acum din salivat, merg sa imi fac inghetata de casa, adica dupa ce amestec tot, la 30 min trebuie sa o amestec iar si iar timp de 3-4 ore ca sa nu se formeze gheata. Bineinteles ca uit si ma iau cu altele, dar chiar si asa tot o mananc, dar cred ca se intelege de ce as avea nevoie de o masina de inghetata, una buna.
Acestea fiind spuse, va doresc o vara dulce si plina de arome!
Acum o luna mi-am luat jucariile si m-am mutat pe un domeniu propriu cu platforma wordpress.
Jucariile(articolele) le-am luat si pe ele, unele poze s-au mai amestecat intre ele sau au disparut, dar esentialul e tot acolo.
WordPress-ul desi foarte prietenos cu cei care nu se pricep in ale internetului secrete, nu imi mai permitea sa pun poze, ma trimitea sa imi cumpar spatiu sau sa imi cumpar propriul domeniu la ei . Momentan am considerat ca aceasta investitie financiara nu isi are rostul, atat timp cat exista alternative.
Asa ca acum ma aflu aici :
Aceeasi persoana.
Multumesc!
Ps. Adio, dar raman cu tine ! In sensul ca mai revin pe aici, dar renunt la poze, pastrez ambele variante in tandem.
Se intampla deseori sa citesc prin carti, reviste, postari diverse si sa fie expusa la analiza ce faceam acum un an pe vremea asta sau acum doi ani, trei sau douazeci. Sunt persoane care isi amintesc cu lux de amanunte ca de ziua lor acum jdemii ani faceau x lucru cu y persoana.
Pastrez si eu multe amintiri, mai mult simtirea lor, culoarea rochiei sau a ochilor lui sau un anumit lucru ma face sa retraiesc senzatia de atunci.
Mereu mi s-a parut ciudat, greu sa fac comparatia intre momente, intamplari. Ma stradui acum sa imi amintesc ce faceam anul trecut pe vremea asta fara sa caut in folderele cu poze, postari, emailuri. Eram in Uk, aproape de Londra, loc nou de munca, colegi noi, totusi nu simt nimic special legat de vreun moment anume. Daca as fi avut o gandire obiectiva nu as cauta simtirea momentului.
Port insa foarte bine amprenta semnului sub care m-am nascut, sunt rac, dau inapoi des, inaintez greu, trebuie sa simt ca sa fac ceva si luna imi e prieten bun.
Continuii sa caut un sens in ceea ce fac, sa construiesc un drum pas cu pas, sa analizez ce simt la momente cheie.
Imi e dor nespus sa alunec cu rolele si castile in ureche ori doar sa simt vantul pe langa mine. Sunt libera si totusi simt rar lucrul asta.
Am in preajma un om care imi spune ca il apreciez mult si de fapt deja e invers. Doar pentru ca am realizat ca omul e plin de ura, durere si ideea razbunarii e una din motivatiile lui. O data ce am inteles lucrurile astea , m-am indepartat automat si a intervenit indiferenta.
Indiferent prin ce treci, nimeni nu iti este dator. Doar tu, esti dator tie insuti, sa faci tot ce poti sa fii mai bun, sa urci mai sus, sa iti testezi limitele.
Imi pare absurd ca un om educat, crescut frumos sa ajunga atat rau, condus de un orgoliu fara limite.
Da, e minunat ca in viata sa iti urmaresti visul, sa faci totul sa iti indeplinesti menirea, daca stii care este. Insa daca te distrugi pe tine insuti pe drumul spre realizarea visului, nu merita efortul, pentru ca viata trebuie traita.
Nu urmaresc nimic, doar astern cuvinte si ganduri amestecate.
Nu imi e dor de tine, dar se intampla des sa imi amintesc de momente impreuna.
Se intampla sa fiu surprinsa de gesturi mici: o ciocolata, un compliment, moment dintr-un film, fragment dintr-o carte. Momentele astea mi le voi aminti si peste ani.
Imagini realizate cu telefonul personal.
Se face ca duminica a aparut soarele la Londra, fenomen relativ rar, dimineata fiind plina de nori cenusii, fara nici o urma de cer senin sau soare, cel din urma era un vis indepartat.
Si totusi a aparut si eu am ignorat pantofii incomozi si m-am gandit ca e cazul sa imi clatesc ochii prin oras. In general daca se intampla sa nu aveti pantofi comozi, alegeti varianta stat pe scaun undeva, nu mergeti pe coclauri. Nu de alta, dar curand veti cumpara pantofi noi sau multi plasturi :)! Eu mi-am cumparat incaltari noi, e drept spre sfarsitul zilei, dar altfel ajungeam acasa in sosete. Simpatice ce ii drept, albe cu dungi roz dar totusi nu e cel mai potrivit mod de a umbla prin oras.
In alta ordine de idei, pentru ca a fost soare, m-am gandit ca e un muzeu prin zona in care ma aflam si imi doream de multa vreme sa intru sa vad despre ce e vorba.
Tate Modern muzeul si podul de langa el , Millenium Bridge, cel pe care se poate merge doar la pas si pe care cred ca nu au voie decat turistii si cei care comercializeaza alune, muzicantii si alti practicanti ale diferitelor afaceri pe poduri, acolo nu stau ori in duminica asta au fugit de mine.
Tate Modern este un muzeu misto, cafenelele sunt vreo 2 sau 3, sali cu diverse chestii multe, unele mai interesante decat celalalte, daca e una din tintele dvs, ma bucur, inseamna ca stiti sa apreciati arta.
Eu una nu ma pricep, dar am facut cateva poze, in speranta in care cineva ar vrea sa imi povesteasca una alta ca sa inteleg mai bine. Mi-am cumparat 6 vederi si o insigna curcubeu, ca sa arat ca apreciez totusi arta.
Motorul plin de nuante de albastru si sclipici mi-a placut la maxim, l-am pus pe facebook, a fost apreciat de cativa prieteni.
Nu am inteles panza cu vopsea rosie, era in 3 exemplare, mie imi pareau toate la fel.
Am gasit un creator de arta roman, Geta Bratescu.
Si multe alte lucrari/ piese de arta pe care nu le-am inteles dar mi-au atras atentia cumva.
Cum arata Tamisa era esential sa va arat si podul roz al carui nume l-am uitat dar incepe cu Black …
Chipul meu este esential, nu apreciam deloc soarele, pentru ca eram convinsa ca e doar o toana, a se ignora expresia de pe chip, era doar din cauza durerii de picioare.
ps. Pozele sunt facute cu telefonul, calitatea lor nu este tocmai buna.
Cu multa vreme in urma am aparut in casa noastra, o masina de cusut pe nume Ileana.
Nu stiu anume cand, dar pe masura ce cresteam, ea parea prietenul de nadejde al mamei si al surorii. Posibil sa aiba in jur de 30 de ani ori ceva mai mult in plus…. Nu imi amintesc sa fi fost noua, dar stiu ca deseori avea nevoie de atentie, sa fie unsa, piesele sa ii fie schimbate, nu se gaseau usor, apelam la cunostintele care mergeau in talcioc, mama era mesterul Manole de cele mai multe ori si stia ce curea sa cumpere sau unde s-a impotmolit.
Se intampla des ca masina de cusut sa manance sau sa bea, sa primeasca diverse desene sau picturi abstracte cu cerneala, cariori, chiar si sculpturi in lemn cu compasul. Tentativele de hartuire si accidentare au fost surprinse si reparate, eu luandu-mi adesea mustrari si pedepse.
Mama a dorit sa ne invete pe mine si sora mea sa coasem la masina, sa stim singure sa ne descurcam in cazul in care e musai ca un pantalon sa fie scurtat sau are nevoie de un petec. Lucru extrem de necesar chiar si acum, pentru ca magazinele inca nu realizeaza ca nu toti oamenii sunt la fel de inalti.
Am reusit sa invat sa imi cos cate un nasture, sa insailez ceva, sa cos chestii mici, dar nu am avut rabdare prea multa, chiar si acum, daca am ceva mai delicat de reparat, caut sa cer ajutor, ca sa nu stric lucrul respectiv.
Eu i-am dat mamei, cel mai mult de treaba, nu stiu de ce, dar pantalonii mei erau mereu facuti din materiale ce nu rezistau la intalnirea cu asfaltul. Asa se face ca genunchii meu erau mereu juliti si mama capata experienta in petice si alegerea de materiale speciale pentru tarat pe pamant. Normal ca vroiam inimioare, stelute si petice care sa nu iasa prea mult in evidenta. Dintre noi doua sora mea a deprins indeletnicirea si nu a durat mult pana cand si-a cumparat propria ei masina, mult mai performanta decat cea a mamei. Ea mergea pe ideea de tipare, ca sa fie sigura ca va invata in timp sa aproximeze si sa nu iroseasca material, s-a abonat la reviste si chiar si acum e fan reviste de specialitate, chiar daca nu mai are timpul necesar pentru inovatii. Eu rasfoiesc cu drag revistele, se intampla rar sa aleg un anume model si apoi intervine cenzura surorii, de altfel binevenita si foarte obiectiva. Astfel incat renunt la ideea mea rapid.
De mine nu s-a lipit informatia primita de la mama, mie imi placea sa tai materialul, sa fac haine la papusi, bineinteles nu din resturi, ci din valul ala mare de material. Eram pe cale sa tai din rochia mamei de mireasa, eram convinsa ca nu mai are ce face cu ea, noroc ca m-a vazut si m-a lamurit intr-o mare viteza ca decizia mea nu este cea mai potrivita. Mult timp nu am mai avut voie sa ma ating de foarfeca.
Recent, mergand in vizita acasa, am realizat, ca anii s-au dus prea repede si mama are nevoie de o masina noua care sa ii fie de ajutor, Ileana avand multe capricii, materialul de blugi nu ii place, materialele elastice nu ii plac, ba chiar uneori nici simplu material de bumbac nu ii este pe plac, ocupa cam mult loc si necesita multa lumina cand doresti sa faci ceva anume la ea si ochii mamei nu mai sunt ca pe vremuri. Plus ca cerintele mele au devenit mai deosebite, acum as vrea sa imi faca o patura, pled, pilota. Nu una cu implutura ci o patura mai speciala, facuta din tricourile mele, tricouri cu mesaje speciale sau cu imprimeuri simpatice. Detin tricouri cu Mickey Mouse, Minnie Mouse, gasca Disney, chipuri zambitoare, mesaje deosebite: „Misto tricoul? Sa il vad ud!!”, „Good girl, gone bad” si multe altele, dar in general mai ales desene animate.
Tricourile se strica rapid, asa ca ce metoda mai buna decat sa le pastrez mai aproape de mine inca multi ani la rand decat aceasta in care le transform intr-un lucru folositor. Mama are deja experienta, a facut nepoatei o paturica din resturile unui sac de dormit.
Inspiratia pentru patura mi-a venit de aici, Pinterest fiind situl meu de taina pentru tot ce imi trece prin cap. Totusi tricourile cu mesaje electorale nu isi vor avea locul aici. Deja m-am apucat sa pun deoparte tricourile ce vor fi sacrificate , plus colectia ramasa acasa, acele tricouri care le pastrez in speranta ca voi slabi, ma voi ingrasa sau voi reusi sa obtin din nou albul imaculat la un tricou ce a ajuns la o nuanta de gri constant. Ramane sa aleg materialele ce vor ajuta la imbinarea tricourilor, apoi sa facem masuratori si nu, nu voi taia eu, voi lasa aceasta indeletnicire pe mana celei care se pricepe la asa ceva, nu de alta, dar vreau sa iasa ceva de calitate, nu mai mai joc cu papusi de ceva vreme.
Ca sa aflu ce i s-ar potrivi mamei, a trebuit sa invat, cate ceva amanunte tehnice cum ar fi cum sa faci cusatura dubla, ce fel de ata, ce fel de piciorus, ce face suveica, etc :
Nu, nu am devenit experta, insa daca apare vreo problema la masina de cusut, eu va trebui sa o rezolv, mama nu isi mai bate capul cu chestiuni tehnice asa fine.
Mi-a trebuit ceva vreme sa ma hotarasc ce anume sa aleg, am ales un magazin de electrocasnice cu o oferta bogata, apoi m-am apucat de citit. Mi-am ales tinta : 
Masina de cusut Brother cu diverse specificatii, indicatii, scopuri, aici inca mai de lucrat alaturi de mama, ea va avea cuvantul final, ea fiind utilazatorul principal. Urmeaza sa vedem ce va spune, dar mi-ar place sa o surprind de ziua ei in iunie cu un astfel de cadou. Nu stiu alti parinti cum sunt, dar ai mei insista sa nu le mai cumpar cadouri, insa nu pot face asta, macar mici surprize din cand in cand avem cu totii nevoie, mai ales, ei ca parinti.
Mama mea are maini magice, mereu a facut ceva util pentru casa chiar si atunci cand statea, de fapt, atunci ea croseta, sau imbina mileuri, sau se uita dupa modele noi cu care sa decoreze casa. Cred ca a invatat de la bunica, bunica care ne-a facut la toti nepotii sosete, manusi, fulare si cate si mai cate. Eu una nu am mostenit calitatile de mai sus dar mi-ar place sa ajung sa ii ofer bucuria unei noi masini de cusut, ca semn de multumire pentru munca de pana acum .
Sursa poze: markeonline.ro , pinterest.com/smilingelfa/doityourself-stuff/ Acest articol a fost scris pentru SuperBlog spring 2015
Se intampla iar sa imi doresc sa scriu si sansa vine de la SuperBlog Spring 2015. Sansele sunt mari, sa nu apuc sa scriu decat la cateva din probe si totusi nu renunt. Doresc sa particip si la aceasta editie, chiar daca, o fi sa particip doar la o proba. Nu am urmarit tot ce s-a intamplat, timpul mi-a fost impotriva, dar am citit cat am putut si m-am bucurat pentru cei care au castigat si pentru timpul petrecut impreuna la diversele evenimente.
Mi-ar place sa imi dezvolt scrisul…..atat ar fi dorinta mea.
Articol scris pentru participare la SUPERBLOG SPRING 2015
Imi e dor de multe lucruri
Si ar mai fi, dar poate o sa imi fac timp cumva. Pana una alta ma duc acasa curand si alin dorul, poate mai si scriu ceva.
Piesa asta e pe repetare Adda – Canta Cucu
Se intampla ca bucataria sa ramana pentru mine o necunoscuta, ne-am intalnit de multe ori, accidental sau voit, tentative de cunoastere efectiva au exista, unele chiar cu succes, altele m-au lasat complet rece dar macar pe ea, pe bucatarie am lasat-o curata si bine organizata. Pur si simplu nu sunt interesata sa o cunosc mai bine. Au existat rare momente cand imi doream mult sa aprofundez de dragul lui, arta culinara, insa au plecat clipele alea, s-au dus, nu stiu unde si daca se vor mai intoarce. Mentionez ca in toate incercarile nimeni din cei care au degustat, nu a patit nimic, poate ca unii au fost extrem de politicosi in afirmatiile despre mancarea in sine, insa toata lumea a fost bine, concluzia lor ar fi fost ca trebuie sa mai exersez. Asa ca pastrez intalnirile intre mine si ea, bucataria, ca pe ceva special, un moment pentru care trebuie pregatire in prealabil si multa rabdare.
De fel sunt o agitata, ma deghizez des insa sper sa nu va lasati pacaliti, sub masca de om calm si rabdator sta de fapt un om plin de energie care abia asteapta sa ia aer, sa sara in sus, sa scoata limba, sa faca orice, insa sa nu stea pe loc.
Motivul pentru ca povestesc despre relatia mea cu bucataria, este unul foarte simplu, am gasit o provocare, pe care am acceptat-o si pentru ca sunt o gurmanda si pot povesti in multe cuvinte despre un anumit fel de mancare, e musai sa va povestesc care ar fi combinatiile pe care eu le-as pune intr-un sandvis, insa mai intai ingredientele:
-Bagheta de paine, daca se poate paine neagra, integrala sau cu seminte, taiata in doua bucati(bagheta de paine alba mi parea aiurea,);
-Legume : ardei( grasi, capia, gogosari), taiati fideluta sau rotund, ceapa rosie , masline verzi si negre, castraveti, rosii, avocado, muraturi;
-crema de branza simpla si in diverse combinatii;
-zacusta de ciuperci sau de vinete;
-carne de pui fiarta in amestec de condimente(rozmarin, coriandru, busuioc) sau la gratar;
-carne de vita facuta la gratar(grill) sau fiarta din condimente ;
Sendvis a la Bubu!
Sendvisurile mele musai sa contina branza eu sunt fan branza, frigiderul meu oriunde m-as afla e musai sa contina branza in el, carnea poate lipsi cu desavarsire, acum am ales crema de branza ca si combinatie insa poate fi oricand branza dulce sau telemea sau in rare ocazii cascaval. Nu conteaza foarte mult ce am in frigider, combinatii voi face mereu, importat sa nu lipseasca elementele cheie : branza, legume, paine si eventual carne, fara o preferinta anume, insa preparata, pentru a elimina orice dubii sau probleme.
Am ales astfel de combinatie in timp, judecand ce anume imi dauneaza si ce anume nu imi place. Am constatat ca amestecurile de mai sus pot fi tolerate de toata lumea copii, adulti, varstnici, trebuie doar sa fie fan sendvisuri :).
Sunt simple de facut si la indemana oricui ce nu are legatura cu bucataria, trebuie doar sa ai la indemna cateva ustensile, sunt potrivite pentru orice om care nu are timp, care e de fel agitat si vrea ceva repede si bun .
Acestea fiind spuse, va urez succes in testarea combinatiilor mele si pofta buna!
Acest articol a fost scris pentru Superblog 2014
Se intampla de multe ori de ziua cuiva drag sa intru in panica si sa ii urez din nou acele cateva urari banale si pline de continut plastic. Da sunt urari de bine dar nu sunt personalizate, pentru ca nu am imaginatia activa in momentul ala sau pur si simplu mintea nu imi functioneaza.
Mai sunt momente in care un om drag are nevoie sa primeasca in dar cuvinte care sa ii arate ca prezentul nu e atat de negru precum pare ori ca viitorul o sa ii ofere ceva surprize placute. Insa cum sa formulez fara sa il deranjez? I-as trimite o carte postala sau o scrisoare insa as mai adauga si ceva cuvinte cheie.









































Pentru fiecare din imaginile de mai sus as face o stampila, as alege de pe site culori diferite pentru fiecare mesaj in parte, imaginea as incadra-o cu ajutorul printer-ului COLOP , mesajul ar fi pe partea pentru tiparit.
As avea alin pentru fiecare inima franta, pentru omul dezamagit caruia i se pare ca ziua e prea grea, pentru tine si durerile tale. Cuvintele nu ajuta mereu insa pot face ca momentul sa fie apreciat sau ca mintea sa se relaxeze.
Nu iti pot fi aproape mereu sau aproape deloc dar te pot sprijini asa cum stiu si poti conta pe mine, insa cel mai important, iti voi aminti ca poti conta pe tine, pentru ca fiecare din mesajele de mai sus, sunt ca sa iti amintesti ca poti mai mult.
Recunosc mi-as personaliza o stampila doar pentru mine insami, ca sa imi amintesc mereu sa nu uit cine sunt si ceea ce pot si impreuna cu mesajele de mai sus, as stampila un set de hartii mici albe, cat sa intre in palma si le-as tine cu mine in geanta.Le-as imparti dis de dimineata inainte de ceai, cafea sau aerul rece de dimineata si daca nu te-as intalni pe strada, le-as pastra in sufletul meu, daca eu iti zambesc, cu siguranta si tu imi vei raspunde.
E un ajutor care costa putin dar poate face mult.
O stampila va rog!
Acest articol a fost scris pentru superblog 2014
Surse: pinterest, succesdublu.ro
It was a moonlit night in old Mexico
I walked alone between some old adobe haciendas.
Suddenly, I heard the plaintive cry of a young Mexican girl
la la la la …….:))
I saw some lipstick on your sweatshirt
I smelled some perfume in your ear
Well, if you’re gonna keep on messin’
Don’t bring your business back a-here…..
Pat Boone – Speedy Gonzales
Incercam sa imi amintesc de ce si de unde a aparut pasiunea pentru parfumul lui, a celui drag sufletului meu sau al lui, celui care merge pe strada si ma face pe mine sa ma opresc sa il adulmec urma, Deseori mi se intampla sa intorc capul, pe el ca persoana sa il pierd, dar sa merg pe mirosul lui……Nu imi explic si totusi o urma de poveste tot exista….
Londra, anul 2014 luna iunie
…curand urmeaza sa te intalnesc, nu stiu nimic de tine, doar ca impartasim cunostinte comune, insa imi doresc sa fii la fel de simpatic si de dulce precum cel care te-a recomandat. Reusesc sa ma enervez, tu nu suni, eu nu vreau sa te sun, renunt si te apelez, suntem aproape si totusi zona e destul de mare pentru a nu ne intalni, o mare de turisti si petrecareti sunt pe strada. Intr-un final ma opresc intr-un loc si apari ca prin farmec, cu sapca stil gavroche, trasa putin pe ochi, cu haina de stofa desfacuta, ma saruti pe obraz si te prezinti. Nici nu e nevoie, acum te-as recunoaste cu ochii inchisi, ti-am retinut mirosul de vanator, insa mai trebuie sa te adulmec putin.
Planui sa ma las vanata, precum o caprioara, speriata ca poate se va intampla ceva mai frumos decat imi pot imagina. Ti-am cerut sa imi arati orasul noaptea si tu ma indrumi de parca ai facut asta mereu, vorbele curg frumos, gasim si un local cu muzica pe placul nostru. Gandul meu zboara departe si deja visez cu ochii deschisi insa tu ma trezesti rapid, imi amintesti ca sunt inca multe de vazut si pornim in plimbare pe malul Tamisei. Ma tii protectiv de umeri si intr-o clipa mireasma ta ma cucereste iar, nu recunosc toate aromele, simt miros de frunze si flori calcate in picioare amestecate cu mirosul tau. Capul nu l-am pierdut dar gandurile imi sunt departe, macar in seara asta, voi pretinde ca totul e roz si clipele sunt desprinse ca dintr-o poveste……..
Povestea nu are un final.
Eu si el inca vorbim si din cand in cand ne intalnim. Nu a existat o poveste amoroasa, suntem prieteni si intradevar parfumul lui m-a obsedat cateva zile la rand si acum il pot recunoaste pe strada.
Aceasta este o povestire scrisa pentru SuperBlog 2014
Din 1 octombrie a inceput o noua editie SUPERBLOG. Despre concursul in sine am doar laude de bine, mi-a adus doar beneficii atat cat am putut participa. Imi doresc sa pot participa macar la jumatate din probe. Detalli tehnice gasiti la regulament superblog.
Daca exista inauntrul vostru o voce care se vrea auzita prin cuvinte, sugerez inscrierea la SUPERBLOG, nu ma pricep la premii desi apar clar subliniate in fiecare proba, insa provocarea de a crea povesti dulci, amuzante sau interesante, de a te juca cu cuvintele dupa bunul plac ar trebuie sa fie indeajuns ca sa te pornesti in aventura.
Cu greu am rezistat tentantiei sa nu ma inscriu iar, desi stiu, timpul liber nu este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, imi este chiar un dusman, insa am sa fac tot posibilul sa ma concentrez si sa renunt la micile sporturi de momente gen ” clatitul ochilor pe facebook” sau „pierderea de vreme pe situri de cumparaturi”.
Pentru schimburi de pareri si idei exista in afara situl in sine, grupuri pe facebook aici si aici .
Deja sunt 200 de bloguri inscrise. Sa aveti spor si inspiratie!!
de nastere a fost anul asta mai frumoasa.
Pentru ca am avut alaturi multi oameni dragi si pentru cei care au fost departe, i-am simtit la fel de aproape prin vorbele lor si prin faptul ca nu m-au uitat.
Am avut instiintarea pe facebook privata cu privire la ziua mea, dar luni dimineata am lasat sa se vada ca e ziua mea de nastere.
M-am gandit si ce daca unii nu tin minte, eu vreau sa ma bucur 😉 chit ca poate anul viitor multi nu isi vor mai aminti, vreau ca azi sa ma simt apreciata si sa primesc in dar cuvinte dulci.
Da, el(cel care mereu uita) si-a amintit si m-a sunat, chiar destul de devreme in zi, chiar si persoane la care nu ma asteptam, mi-au oferit un motiv de a zambi. Ziua in sine a fost una superba pentru zona Londrei, neasteptat de calduroasa. A fost timp pentru plimbat aiurea, fara tinta, a fost timp si pentru cumparaturi, chiar si pentru a cunoaste un om.
Bineinteles ca am facut si poze, insa pentru ca am umblat mai mult singura, de multe ori imi era lene sa mai scot aparatul ;))
Una peste alta vreau sa multumesc pentru ziua de nastere avuta si pentru zilele dinaintea ei si dupa ea. Am petrecut cu colegii, am vorbit cu cei dragi, oameni buni si frumosi mi-au lasat mesaje si cel mai important multi oameni chiar si pret de cateva cuvinte s-au gandit la mine. Va multumesc!
…..
Pentru parfumul de tutun si cafea
Pentru sunetul soaptelor de catifea
Pentru mainile tale perfecte
Lobul drept de la ureche
Noi doi, noi doi
Noi doi avem acel ceva
Noi doi avem ceva mai mult decat acel ceva
Pe care-l are, mai nou, mai toata lumea
Pentru parul din reclame
Pentru negrul fara scame
Pentru ca ma stii plangand
Imi spui „Te iubesc“ in gand
Noi doi am invatat ca-n lucruri simple poti gasi bucurie
Noi doi am invatat sa simtim, ne-am vindecat de apatie
Noi doi avem ceva mai mult decat acel ceva
Pe care-l are, mai nou, mai toata lumea
Se face aproape o luna de cand am descoperit melodia de mai sus, dintr-un motiv ascuns, versurile si ritmul si cea care o canta, mi dau o stare de bine la superlativ. In caz de maxima urgenta, in acest moment melodia asta imi smulge un zambet.
Acel ceva mi-l doresc, candva l-am intalnit si stiu ca o sa imi iasa din nou in cale.
Melodia asta imi pare egala cu senzatia de bucurie cand simti gustul inghetatei sau al unui fel de mancare ce ti-l doresti de multa vreme, sau atunci cand bagi picioarele in mare intr-o zi calduroasa sau cand il iti spune vorbe simple dar de mare efect….
…se intampla ca imi e dor de tine.
Au fost atat de multe lucruri petrecute impreuna, atat de multe planuri in facute in gand pentru noi doi.
Nu stiu unde au fugit gandurile.
De curand am inceput sa visez iar…fara tine, dar e greu, trebuie sa invat sa visez singura si fiecare zi e o noua incercare, un nou pas.
Nu ti-am spus lucrurile astea, nu vad rostul. Chiar si atunci cand ne vedem, dorul nu se poate rosti, durerea, dezamagirea dispar
Ar fi bine sa ti le spun, insa daca le rostesc vin lacrimile, vine si furia, pe cat mi-as dori sa ma iei in brate, pe atat imi doresc sa iti provoc durere fizica.
De curand un om drag a rostit laude la adresa mea, imi parea ca vorbeste despre o alta persoana, nu despre mine, eu nu facusem nimic special, doar am facut tot posibilul sa ajut.
Automat gandul fuge la tine. S-au intamplat atat de multe lucruri, dar nu am simtit ca esti multumit, mereu ceva parca de retinea. Pana si cuvantul „multumesc” imediat rostit, mi se parea de plastic, fals, fara nici un sentiment, doar un lucru automat.
Nu ma plang, fiecare ne alegem pedeapsa intr-un fel sau altul, durerea e constanta in viata fiecaruia, momentele in care o simtim difera. Daca nu simti, parca nu traiesti.
Si uneori dorul, durerea, bucuria, tristetea si alte sentimente se pot alina cu inghetata 🙂
tort Amicii cu nuca, gem, inghetata cu aroma de vanilie si ciocolata, o nebunie 😉